Ştii ce a fost atât de periculos cu comunismul ăsta? Că a intrat în oameni şi nu mai iese până mor. Le-a ieşit. Omul nou e printre noi. Nu doar teama de poliţie specifică ţărilor din Est, nu doar dispreţul de vecinul de la parter care mă alerga cu ditamai bâta că mă sui în cireş, nu doar şşşâşşşâiturile aplicate de bunică-mea de fiecare dată când ridic vocea, că "să n-audă vecinii", nu doar respectul idiot faţă de şefi cretini, nu doar toate poveştile stupide pe care le-am îvăţat când eram mici: puiul părăsit în ger că n-a fost cuminte, greierele lăsat să moară de foame că îi plăcea arta, nu munca, Ştefan cel Mare, românii ăia mari cu nume ciudate: Glad, Gelu şi Menumorut, oaia pacifistă, Eminescu proletarul şi niciodată împăratul şi toţi ceilalţi.
Nu doar atât.
Cumunismul ne-a modificat arta, felul de percepe, valorile, mintea. Ne-a falsificat pe noi înşine aşa cum ne-a falsificat arta.
Uite cum:
"Pe masă era o foaie de hârtie. Căpitanul Piele spuse: Citeşte. Pe foaia de hârtie era poezia. Citeşte tare ca să ne distrăm amândoi, spuse căpitaul Piele. Am citit cu glas tare:
aveam câte un prieten în fiecare bucâţică de nor
de fapt aşa sunt prietenii când e atâta spaimă în lume
şi mama spunea şi ea că e normal şi că nu accepta să mă fac prieten
mai bine m-aş gândi la ceva serios"
Singura ţară din Europa în care nu a existat literatură samizdat.
Singura ţară din Europa în care nu a existat nicio opoziţie organizată.
(Mulţumesc Herta Muller pentru: "da, probabil că aţi fost dizident acolo, în interiorul dumneavoastră" adresat lui Liiceanu).
Suntem cu toţii neocomunişti şi vrem să fim postmoderni, atâta tot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu